10 octombrie 2008
- CAPITOLUL XIII - Aspecte internationale
SECTIUNEA 1
Dispozitii generale
ARTICOLUL 179
Scopul
Prezentul capitol stabileste norme pentru recuperarea în România a unor creante stabilite într-un alt stat membru al Uniunii Europene, precum si pentru recuperarea într-un alt stat membru al Uniunii Europene a creantelor stabilite în România.
ARTICOLUL 180
Sfera de aplicare
(1) Prezentul capitol se aplica tuturor creantelor aferente:
a) restitutiilor, interventiilor si altor masuri care fac parte din sistemul de finantare integrala sau partiala a Fondului European de Garantare a Agriculturii (FEGA) si a Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurala (FEADR), inclusiv sumelor datorate în cadrul acestor actiuni;
b) contributiilor, cotizatiilor si altor drepturi prevazute în cadrul organizarii comune a pietelor din sectorul zaharului;
c) drepturilor de import reprezentând taxele vamale si taxele cu efect echivalent prevazute la importul de marfuri, precum si taxele la import prevazute în cadrul politicii agricole comune sau în cadrul regimurilor specifice aplicabile anumitor marfuri care rezulta din transformarea produselor agricole;
d) drepturilor de export reprezentând taxele vamale si taxele cu efect echivalent prevazute la exportul de marfuri, precum si taxele la export prevazute în cadrul politicii agricole comune sau în cadrul regimurilor specifice aplicabile anumitor marfuri care rezulta din transformarea produselor agricole;
e) taxei pe valoarea adaugata;
f) accizelor pentru: bere, vinuri, bauturi fermentate, altele decât bere si vinuri, produse intermediare, alcool etilic, tutun prelucrat, produse energetice si energie electrica;
g) impozitelor pe venit si pe capital, astfel cum sunt definite în Codul fiscal;
h) taxelor pe primele de asigurare, inclusiv taxelor de natura identica sau similara, care completeaza ori înlocuiesc taxele pe primele de asigurare prevazute la alin. (2);
i) dobânzilor, majorarilor de întârziere, penalitatilor si amenzilor administrative si cheltuielilor privind creantele mentionate la lit. a)-h), cu exceptia oricarei sanctiuni penale prevazute de legislatia în vigoare în statul membru în care îsi are sediul autoritatea solicitata.
ARTICOLUL 181
Autoritatea competenta din România
(1) Autoritatile competente din România pentru aplicarea prevederilor prezentului capitol sunt:
a) pentru creantele prevazute la art. 180 alin. (1) lit. a), e), f) si h), Agentia Nationala de Administrare Fiscala;
b) pentru creantele prevazute la art. 180 alin. (1) lit. b), Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura;
c) pentru creantele prevazute la art. 180 alin. (1) lit. c)-f) care se datoreaza în cadrul operatiunilor vamale, Autoritatea Nationala a Vamilor;
d) pentru creantele prevazute la art. 180 alin. (1) lit. g), Agentia Nationala de Administrare Fiscala si autoritatile administratiei publice locale, dupa caz.
(2) Autoritatile prevazute la alin. (1) sunt competente si pentru recuperarea dobânzilor, majorarilor de întârziere, penalitatilor si amenzilor administrative, precum si cheltuielilor prevazute la art. 180 alin. (1) lit. i), aferente creantelor principale pentru a caror recuperare sunt competente.
SECTIUNEA a 2-a
Asistenta pentru recuperarea în România a creantelor stabilite
prin titluri de creanta emise într-un alt stat membru
ARTICOLUL 182
Furnizarea de informatii
(1) Autoritatile competente prevazute la art. 181 vor furniza, la cererea autoritatii competente dintr-un alt stat membru, denumit în prezenta sectiune autoritate solicitanta, toate informatiile utile pentru recuperarea unei creante, cu exceptia cazului în care:
a) informatia nu poate fi furnizata potrivit dispozitiilor prezentului cod;
b) informatia constituie secret comercial, industrial sau profesional;
c) furnizarea informatiei ar aduce atingere securitatii sau ordinii publice din România.
(2) Autoritatea competenta din România confirma în scris primirea cererii de informatii, de îndata, sau, în cazuri justificate, în termen de cel mult 7 zile de la data primirii.
(3) Pentru a obtine informatiile solicitate, autoritatea competenta din România exercita atributiile prevazute de lege ca si în cazul recuperarii unor creante similare stabilite în România. Prevederile prezentului cod cu privire la furnizarea de informatii se aplica în mod corespunzator.
(4) Autoritatea competenta prevazuta la art. 181 va informa autoritatea solicitanta în legatura cu motivele care o împiedica sa furnizeze informatiile solicitate, de îndata sau în cel mult 3 luni de la data confirmarii de primire a cererii.
(5) În cazul în care considera necesar, autoritatea competenta din România poate solicita autoritatii solicitante furnizarea de informatii suplimentare necesare solutionarii cererii.
(6) Autoritatea competenta din România transmite autoritatii solicitante informatiile pe masura ce sunt obtinute, iar în cazul în care nu au fost obtinute va informa autoritatea solicitanta cu privire la aceasta si la motivele care au determinat aceasta situatie.
(7) În termen de 6 luni de la confirmarea de primire a cererii de furnizare de informatii, daca cererea nu a fost solutionata, autoritatea competenta din România informeaza autoritatea solicitanta asupra rezultatului cercetarilor efectuate pentru obtinerea informatiilor cerute.
(8) Daca autoritatea solicitanta cere, în scris, în termen de doua luni de la primirea informarii prevazute la alin. (7), ca cercetarile sa fie continuate, autoritatea competenta din România solutioneaza cererea conform prevederilor aplicabile cererii initiale.
ARTICOLUL 183
Comunicarea actelor emise în statul membru în care
se afla autoritatea solicitanta
(1) La cererea autoritatii solicitante, autoritatea competenta din România comunica destinatarului toate actele si deciziile, inclusiv judiciare, privind o creanta sau recuperarea acesteia, emise în statul membru în care se afla sediul autoritatii solicitante. Prevederile art. 182 alin. (2) se aplica în mod corespunzator.
(2) Autoritatea prevazuta la art. 181 va comunica actele astfel cum acestea au fost emise, fara a pune în cauza valabilitatea acestora.
(3) Imediat dupa primirea cererii de comunicare, autoritatea prevazuta la art. 181 ia toate masurile necesare pentru realizarea comunicarii. Dispozitiile privind comunicarea actelor administrative din prezentul cod se aplica în mod corespunzator. Daca îi sunt necesare, autoritatea competenta din România poate solicita informatii suplimentare, fara a periclita data limita de comunicare indicata în cererea autoritatii solicitante.
(4) Imediat dupa efectuarea comunicarii, autoritatea competenta din România informeaza autoritatea solicitanta despre aceasta si despre data la care au fost comunicate actele destinatarului, prin certificarea corespunzatoare pe verso-ul celui de-al doilea exemplar al cererii de comunicare si transmiterea acestuia catre autoritatea solicitanta.
ARTICOLUL 184
Recuperarea creantei si aplicarea masurilor asiguratorii
(1) La cererea autoritatii solicitante, autoritatea competenta din România procedeaza, potrivit dispozitiilor privind executarea creantelor fiscale din prezentul cod, la recuperarea creantelor care fac obiectul titlului executoriu transmis de autoritatea solicitanta, precum si la ducerea la îndeplinire, dupa caz, a masurilor asiguratorii.
(2) Autoritatea competenta din România va confirma în scris primirea cererii, în conditiile art. 182 alin. (2), putând solicita autoritatii solicitante completarea cererii în cazul în care nu sunt mentionate informatiile si elementele prevazute la art. 192.
(3) În aplicarea prevederilor alin. (1), orice creanta care face obiectul unei cereri de recuperare este considerata ca fiind o creanta fiscala în sensul prezentului cod, cu exceptia situatiilor în care sunt aplicabile dispozitiile art. 198. Sumele recuperate vor intra la distribuire împreuna cu creantele fiscale, dispozitiile art. 170 si 171 aplicându-se în mod corespunzator.
(4) Daca este cazul, autoritatea competenta din România va retine suma solicitata a fi recuperata din sumele cuvenite debitorului cu titlu de restituiri sau rambursari, dupa efectuarea compensarii în conditiile art. 116. Eventualele diferente urmeaza sa fie restituite debitorului sau sa fie recuperate de la acesta si transferate autoritatii solicitante, dupa caz.
ARTICOLUL 185
Titlul executoriu
(1) Titlul transmis de autoritatea solicitanta, anexat la cererea de recuperare, reprezinta titlu executoriu în conformitate cu dispozitiile art. 141 alin. (2). În conditiile în care titlul executoriu anexat la cererea de recuperare nu contine elementele unui titlu executoriu necesar pentru recuperarea, potrivit prezentului cod, a creantelor fiscale, autoritatea competenta din România va aplica în mod corespunzator prevederile art. 141 alin. (1).
(2) În termen de 3 luni de la data primirii cererii, autoritatea prevazuta la art. 181 va finaliza formalitatile de emitere si transmitere a titlului executoriu. În cazul depasirii termenului de 3 luni, autoritatea competenta din România informeaza autoritatea solicitanta asupra motivelor care au determinat depasirea, în cel mai scurt timp si, în orice caz, în termen de 7 zile de la expirarea celor 3 luni.
(3) Recuperarea creantei se face în moneda nationala a României. Întregul cuantum al creantei recuperate se transfera, în moneda nationala a României, autoritatii solicitante în luna urmatoare datei la care s-a realizat recuperarea.
(4) Pentru creanta înscrisa în titlul executoriu, debitorul datoreaza majorari de întârziere, începând cu ziua urmatoare datei comunicarii titlului executoriu catre debitor si pâna la data stingerii sumei datorate, inclusiv. Dispozitiile prezentului cod privind stabilirea si calculul majorarilor de întârziere sunt aplicabile în mod corespunzator. Majorarile de întârziere recuperate de autoritatea competenta din România se transfera autoritatii solicitante, în conditiile alin. (3).
(5) Autoritatea prevazuta la art. 181 informeaza în cel mai scurt timp autoritatea solicitanta despre cursul dat cererii de recuperare, astfel:
a) în cazul în care, în functie de circumstantele fiecarui caz, nu este posibila recuperarea integrala sau partiala a creantei ori ducerea la îndeplinire a unor masuri asiguratorii în termene rezonabile, autoritatea competenta din România informeaza autoritatea solicitanta, indicând motivele care au determinat aceasta situatie;
b) cel târziu la expirarea fiecarei perioade de 6 luni de la data confirmarii de primire a cererii, autoritatea prevazuta la art. 181 informeaza autoritatea solicitanta asupra situatiei sau rezultatului procedurii de recuperare ori de ducere la îndeplinire a unor masuri asiguratorii.
ARTICOLUL 186
Modificarea ulterioara a creantei
(1) În situatia în care autoritatea competenta din România este informata de autoritatea solicitanta asupra modificarii în minus a cuantumului creantei a carei recuperare s-a solicitat, aceasta va continua actiunea pe care a întreprins-o pentru recuperare sau pentru ducerea la îndeplinire a unor masuri asiguratorii, cu limitarea actiunii la suma ramasa de recuperat. Daca, în momentul în care este informata asupra reducerii valorii creantei, autoritatea din România a recuperat deja o suma care depaseste valoarea ramasa de perceput, fara sa fi initiat procedura de transfer catre autoritatea solicitanta, autoritatea competenta prevazuta la art. 181 restituie suma perceputa în plus persoanei îndreptatite, potrivit legii.
(2) Daca autoritatea solicitanta informeaza asupra modificarii în plus a cuantumului creantei, prin transmiterea unei cereri suplimentare de recuperare sau de ducere la îndeplinire a unor masuri asiguratorii, autoritatea competenta din România va solutiona cererea suplimentara, în masura în care este posibil, împreuna cu cererea initiala. În situatia în care, tinând seama de stadiul de realizare a procedurii în curs, cererea suplimentara nu poate fi conexata cu cererea initiala, autoritatea competenta din România va da curs cererii suplimentare numai daca aceasta are ca obiect o creanta în valoare egala sau mai mare decât valoarea prevazuta la art. 203.
ARTICOLUL 187
Posibilitatea de a refuza acordarea asistentei
(1) Autoritatea competenta din România nu este obligata:
a) sa acorde asistenta la recuperare, ori de câte ori executarea silita ar implica venituri si bunuri care, potrivit reglementarilor legale în vigoare, sunt exceptate de la executare silita;
b) sa acorde asistenta prevazuta la art. 182-186, în cazul în care cererea initiala formulata pentru furnizare de informatii, pentru comunicare sau pentru recuperare vizeaza creante pentru care perioada dintre momentul în care titlul executoriu care permite recuperarea este emis în conformitate cu dispozitiile legale, reglementarile sau practicile administrative în vigoare în statul membru în care îsi are sediul autoritatea solicitanta si data cererii depaseste 5 ani. Cu toate acestea, în cazul în care creanta sau titlul face obiectul unei contestatii, termenul începe sa curga din momentul în care statul solicitant stabileste ca acestea nu mai pot fi contestate.
(2) Autoritatea competenta din România informeaza autoritatea solicitanta în legatura cu motivele refuzului de a nu acorda asistenta. Refuzul motivat este, de asemenea, comunicat Comisiei Europene.
ARTICOLUL 188
Confidentialitatea asupra documentelor si informatiilor primite
Documentele si informatiile comunicate autoritatii competente din România pentru punerea în aplicare a prezentului capitol nu pot fi comunicate de catre aceasta decât:
a) persoanei fizice sau juridice vizate de cererea de asistenta;
b) persoanelor si autoritatilor însarcinate cu recuperarea creantelor, numai în scopul recuperarii;
c) autoritatilor judiciare sesizate în legatura cu cazurile referitoare la recuperarea creantelor.
ARTICOLUL 189
Cheltuielile privind asistenta
(1) Cheltuielile pentru acordarea în România a asistentei privind furnizarea de informatii sau comunicarea prevazute de prezenta sectiune se suporta de autoritatea competenta din România.
(2) Cheltuielile efectuate de autoritatea competenta din România ca urmare a primirii unei cereri de recuperare a creantei sau de masuri asiguratorii sunt în sarcina debitorului. Dispozitiile art. 168 alin. (2)-(5) se aplica în mod corespunzator.
SECTIUNEA a 3-a
Asistenta pentru recuperarea într-un stat membru
a creantelor stabilite prin titluri de creanta emise în România
ARTICOLUL 190
Solicitarea de informatii
(1) În vederea recuperarii într-un alt stat membru a unei creante stabilite printr-un titlu de creanta emis în România, autoritatile competente prevazute la art. 181 vor solicita, în legatura cu o persoana fizica sau juridica dintr-un alt stat membru, orice informatii utile pentru recuperarea acestei creante, de la autoritatea competenta a statului membru, denumita în prezenta sectiune autoritate solicitata. Solicitarea priveste atât debitorul, cât si oricare alta persoana din acel stat membru, care este obligata la plata creantei potrivit prezentului cod sau care detine bunuri apartinând debitorului ori persoanei obligate la plata.
(2) În cererea de informatii se indica numele, adresa si orice alta informatie utila identificarii persoanelor prevazute la alin. (1), detinuta de autoritatea competenta din România, precum si tipul de creanta si valoarea creantei pentru care se formuleaza cererea.
(3) Cererea de informatii va contine, pe lânga elementele prevazute la alin. (2), semnatura persoanei împuternicite, precum si stampila autoritatii emitente.
(4) În masura în care acest lucru este posibil, cererea va fi transmisa prin mijloace electronice, caz în care nu mai sunt necesare semnatura si stampila prevazute la alin. (3). Cu toate acestea, în toate cazurile în care cererea se transmite prin mijloace electronice, aceasta va fi redactata în mod obligatoriu si în scris, în conditiile prevazute la alin. (3).
(5) Autoritatea competenta din România poate sa retraga în orice moment cererea de informatii pe care a transmis-o autoritatii solicitate. Decizia de retragere se comunica în scris autoritatii solicitate.
(6) Daca autoritatea competenta din România a adresat unei alte autoritati o cerere de informatii similara, va mentiona în cererea întocmita în conditiile prezentului articol si numele acestei din urma autoritati.
(7) Tinând seama de informatiile primite de la autoritatea solicitata, autoritatea competenta din România îi poate cere acesteia sa continue cercetarile. Cererea se face în scris, în termen de doua luni de la data comunicarii rezultatelor cercetarilor efectuate de autoritatea solicitata.
ARTICOLUL 191
Comunicarea actelor emise în România
(1) În scopul recuperarii unei creante, precum si în scopul comunicarii oricarui act emis în România privind o creanta dintre cele prevazute la art. 180, inclusiv a deciziilor judiciare, în legatura cu o persoana fizica sau juridica careia, potrivit legii, trebuie sa i se comunice aceste acte, autoritatea prevazuta la art. 181 va transmite autoritatii solicitate o cerere de comunicare, însotita de documentele pentru a caror comunicare se solicita asistenta. Cererea si documentele anexate se transmit în dublu exemplar.
(2) Cererea va cuprinde numele, adresa si orice alta informatie utila identificarii destinatarului, detinuta de autoritatea competenta din România, natura si obiectul actului sau deciziei care urmeaza sa fie comunicata si, daca este cazul, numele si adresa debitorului si creanta mentionata în act sau în decizie, precum si alte informatii utile.
(3) În cerere se va face trimitere la prevederile legale în vigoare privind procedura de contestare a creantei sau de recuperare a acesteia, ori de câte ori actul administrativ comunicat nu contine acest lucru.
(4) Cererea de comunicare va contine, pe lânga elementele prevazute la alin. (2), semnatura persoanelor împuternicite de autoritatea competenta din România, precum si stampila acestei autoritati.
(5) În situatia în care autoritatea solicitata cere autoritatii competente din România informatii suplimentare, aceasta va comunica toate informatiile suplimentare pe care le detine sau pe care le poate obtine potrivit legii.
ARTICOLUL 192
Recuperarea creantelor stabilite în România
(1) Pentru recuperarea într-un alt stat membru a unei creante stabilite în România, autoritatea competenta prevazuta la art. 181 adreseaza autoritatii solicitate o cerere de recuperare sau de ducere la îndeplinire a unor masuri asiguratorii, însotita de exemplarul original sau de o copie certificata conforma a titlului care permite executarea, emis în România, si, dupa caz, de exemplarul original sau de o copie certificata conforma a altor documente necesare pentru recuperare sau privind instituirea masurilor asiguratorii.
(2) Autoritatea prevazuta la art. 181 nu poate formula o cerere de recuperare decât daca:
a) creanta sau titlul executoriu nu este contestat în România, cu exceptia cazurilor în care se aplica prevederile art. 198;
b) a realizat, potrivit dispozitiilor legale în vigoare în România, procedurile de recuperare în temeiul titlului executoriu, iar masurile luate nu au condus la plata integrala a creantei.
(3) Cererea de recuperare sau de masuri asiguratorii indica:
a) numele, adresa si orice alte informatii utile pentru identificarea persoanei în cauza si/sau a oricarei terte persoane care detine bunurile acesteia;
b) numele, adresa si orice alte informatii utile privind autoritatea competenta din România;
c) titlul care permite executarea creantei, emis în România, potrivit legii;
d) natura si cuantumul creantei, cu indicarea separata a creantei principale, majorarilor de întârziere, dobânzilor si celorlalte penalitati, amenzi si cheltuieli datorate, dupa caz. Cuantumul creantei va fi indicat atât în moneda nationala a României, cât si în moneda nationala a autoritatii solicitate, la cursul de schimb comunicat de Banca Nationala a României, valabil în ziua semnarii cererii;
e) data la care titlul a fost comunicat destinatarului de catre autoritatea din România si/sau de autoritatea solicitata;
f) data de la care si perioada în cursul careia este posibila executarea, în conformitate cu dispozitiile legale în vigoare din România;
g) orice alte informatii utile.
(4) Cererea de recuperare sau de masuri asiguratorii contine, de asemenea, o declaratie a autoritatii competente din România, prin care se confirma îndeplinirea conditiilor prevazute la alin. (2), precum si semnatura persoanelor împuternicite de autoritatea competenta si stampila acestei autoritati.
(5) În situatia în care autoritatea solicitata cere autoritatii competente din România sa completeze cererea de recuperare sau de masuri asiguratorii cu informatii suplimentare, aceasta va comunica autoritatii solicitate, imediat ce le obtine, orice informatii utile în legatura cu obiectul cererii de recuperare.
(6) Cererea de recuperare sau de masuri asiguratorii poate privi oricare dintre persoanele prevazute la art. 190 alin. (1).
ARTICOLUL 193
Cheltuielile privind asistenta
(1) Cheltuielile pentru acordarea asistentei privind furnizarea de informatii sau comunicarea prevazute de prezenta sectiune se suporta de autoritatea solicitata.
(2) Cheltuielile efectuate de autoritatea solicitata ca urmare a primirii unei cereri de recuperare a creantei sau de masuri asiguratorii, transmisa de autoritatea competenta din România, sunt în sarcina debitorului, urmând ca autoritatea solicitata sa le recupereze de la acesta.
ARTICOLUL 194
Imposibilitatea recuperarii
În cazul în care nu a fost posibila recuperarea integrala sau partiala a creantei ori ducerea la îndeplinire a unor masuri asiguratorii, tinând seama de informatiile comunicate de autoritatea solicitata, autoritatea competenta din România îi poate cere acesteia sa redeschida procedura de recuperare sau de ducere la îndeplinire a unor masuri asiguratorii. Cererea se face în scris, în termen de doua luni de la primirea comunicarii privind rezultatul procedurii.
ARTICOLUL 195
Modificarea sau stingerea creantei
(1) În cazul în care valoarea creantei care face obiectul cererii de recuperare sau de masuri asiguratorii a fost modificata, autoritatea competenta din România informeaza de îndata autoritatea solicitata, în scris, si, daca este necesar, emite si comunica un nou titlu executoriu.
(2) În situatia în care valoarea creantei se modifica în plus, autoritatea competenta din România va adresa în cel mai scurt timp posibil autoritatii solicitate o cerere suplimentara de recuperare sau de masuri asiguratorii. Dispozitiile art. 192 alin. (3) lit. d) sunt aplicabile.
(3) Daca cererea de recuperare ori de masuri asiguratorii ramâne fara obiect ca urmare a încasarii creantei, a anularii ei sau din orice alt motiv, autoritatea competenta din România va informa de îndata autoritatea solicitata cu privire la acest lucru, în scris, pentru ca aceasta din urma sa înceteze actiunea întreprinsa.
ARTICOLUL 196
Limba utilizata în procedura de asistenta
Cererile de asistenta întocmite în temeiul prezentei sectiuni, inclusiv titlul executoriu si celelalte documente anexate, vor fi însotite de traducerea în limba oficiala sau în una dintre limbile oficiale ale statului membru în care se afla autoritatea solicitata ori într-o alta limba convenita cu autoritatea solicitata.
ARTICOLUL 197
Formularistica
Modelul cererilor întocmite de autoritatile competente din România, în conditiile prezentei sectiuni, se aproba prin ordin al ministrului economiei si finantelor.
SECTIUNEA a 4-a
Dispozitii finale
ARTICOLUL 198
Contestarea creantei sau a titlului executoriu
(1) Daca, în cursul procedurii de recuperare, creanta sau titlul care permite recuperarea sa, emis în statul membru în care se afla sediul autoritatii solicitante, este contestat de o persoana interesata, aceasta depune contestatia la instanta sau la autoritatea competenta pentru solutionarea contestatiilor din statul membru în care se afla sediul autoritatii solicitante, în conformitate cu dispozitiile legale în vigoare în statul respectiv. Autoritatea solicitanta notifica de îndata autoritatii solicitate aceasta actiune. Persoana interesata poate, de asemenea, sa notifice aceasta actiune autoritatii solicitate.
(2) De îndata ce autoritatea solicitata primeste notificarea prevazuta la alin. (1) fie din partea autoritatii solicitante, fie din partea persoanei interesate, ea suspenda procedura de executare si asteapta decizia instantei sau a autoritatii competente pentru solutionarea contestatiei, cu exceptia cazurilor în care autoritatea solicitanta formuleaza o cerere contrara, în conditiile alin. (3). În cazul în care considera necesar acest lucru, autoritatea solicitata poate dispune masuri asiguratorii pentru a garanta recuperarea, în masura în care dispozitiile legale sau reglementarile în vigoare în statul membru în care se afla sediul sau permit acest lucru pentru creante similare.
(3) În conformitate cu dispozitiile legale, reglementarile si cu practicile administrative în vigoare în statul membru în care îsi are sediul, autoritatea solicitanta poate cere autoritatii solicitate sa recupereze o creanta contestata, în masura în care dispozitiile legale, reglementarile si practicile administrative în vigoare în statul membru în care îsi are sediul autoritatea solicitata permit acest lucru; daca acest lucru nu este permis, autoritatea solicitata informeaza autoritatea solicitanta în cel mai scurt timp si în orice caz în termen de o luna de la primirea cererii de recuperare a unei creante contestate. Daca rezultatul contestatiei este favorabil persoanei interesate, autoritatea solicitanta trebuie sa ramburseze orice suma recuperata, precum si sa plateasca orice compensatie datorata, în conformitate cu legislatia în vigoare în statul membru în care îsi are sediul autoritatea solicitata.
(4) Orice actiune initiata în statul membru al autoritatii solicitate pentru rambursarea sumelor recuperate sau compensare, în ceea ce priveste recuperarea creantelor constatate în temeiul alin. (3), trebuie notificata autoritatii solicitante în scris de catre autoritatea solicitata, de îndata ce aceasta din urma este informata asupra actiunii în cauza. În masura în care este posibil, autoritatea solicitata implica autoritatea solicitanta în procedurile de regularizare a sumei de rambursat si a compensatiei datorate. Pe baza unei motivari scrise a autoritatii solicitate, autoritatea solicitanta transfera sumele rambursate si compensatia platita, în termen de doua luni de la primirea cererii.
(5) În cazul în care contestatia se refera la masurile de executare luate în statul membru în care se afla sediul autoritatii solicitate, contestatia este depusa în fata instantei sau a autoritatii competente pentru solutionarea contestatiilor din statul membru respectiv, în conformitate cu dispozitiile legale si cu reglementarile din acest stat.
(6) În cazul în care autoritatea competenta la care a fost depusa contestatia, în conformitate cu alin. (1), este un tribunal judiciar sau administrativ, decizia acestuia, daca este favorabila autoritatii solicitante si daca permite recuperarea creantei în statul membru în care se afla sediul autoritatii solicitante, constituie titlu executoriu, iar recuperarea creantei la care se refera cererea de asistenta se efectueaza pe baza acestei decizii.
ARTICOLUL 199
Prescriptia dreptului de a cere executarea silita
(1) Prescriptia dreptului de a cere executarea silita opereaza în conformitate cu dispozitiile legale în vigoare în statul membru în care se afla sediul autoritatii solicitante.
(2) Actele de recuperare efectuate de autoritatea solicitata în conformitate cu cererea de asistenta, care, daca ar fi fost efectuate de autoritatea solicitanta ar fi avut drept efect suspendarea ori întreruperea termenului de prescriptie în conformitate cu dispozitiile legale în vigoare în statul membru în care se afla sediul autoritatii solicitante, sunt considerate, în ceea ce priveste acest efect, ca fiind realizate în statul membru respectiv.
ARTICOLUL 200
Rambursarea cheltuielilor de recuperare
(1) Autoritatea solicitata va cere autoritatii solicitante rambursarea cheltuielilor de recuperare în urmatoarele situatii:
a) în situatia în care autoritatea solicitata a efectuat actiuni recunoscute ca fiind nejustificate din punctul de vedere al realitatii creantei sau al valabilitatii titlului emis de autoritatea solicitanta;
b) atunci când statul membru în care îsi are sediul autoritatea solicitata convine cu statul membru în care îsi are sediul autoritatea solicitanta asupra unor modalitati specifice de rambursare, în cazul în care recuperarea creantei pune probleme deosebite, implica cheltuieli foarte mari sau se înscrie în cadrul luptei împotriva crimei organizate. În aceasta situatie, autoritatea solicitata formuleaza o cerere motivata si anexeaza o estimare detaliata a costurilor cerute a fi rambursate de autoritatea solicitanta. Aceasta confirma în scris primirea cererii de rambursare în cel mai scurt timp si în orice caz în termen de 7 zile de la primire. În termen de doua luni de la data confirmarii de primire a cererii, autoritatea solicitanta anunta autoritatea solicitata daca si în ce masura accepta modalitatile de rambursare propuse. În cazul în care autoritatea solicitata si autoritatea solicitanta nu ajung la un acord, autoritatea solicitata va continua procedurile de recuperare prevazute de legislatia în vigoare în statul membru în care aceasta din urma îsi are sediul.
(2) În cazul în care recuperarea creantelor de catre autoritatile solicitate din celelalte state membre se face în conditiile alin. (1) lit. b), aprobarea costurilor cerute a fi rambursate se face de catre conducatorii autoritatilor competente prevazute la art. 181.
ARTICOLUL 201
Transmiterea informatiilor pe cale electronica
(1) Toate informatiile comunicate în scris potrivit prezentului capitol sunt transmise, în masura în care este posibil, doar prin mijloace electronice, cu urmatoarele exceptii:
a) cererea de comunicare, precum si actul sau decizia a carei comunicare este solicitata;
b) cererile de recuperare sau de masuri asiguratorii si titlul executoriu ori un alt act care le însoteste.
(2) În conditii de reciprocitate, se poate conveni transmiterea/primirea pe cale electronica si a actelor prevazute la alin. (1).
(3) Prin transmitere pe cale electronica se întelege transmiterea prin intermediul unor echipamente electronice de prelucrare a datelor, inclusiv compresie digitala, prin cablu, radio, procedee optice sau orice alt procedeu electromagnetic.
(4) Autoritatile competente prevazute la art. 181, care prelucreaza informatiile primite conform prezentului capitol în baze de date electronice si fac schimb de astfel de informatii prin mijloace electronice, iau toate masurile necesare pentru pastrarea confidentialitatii acestor informatii si pentru ca orice transmitere pe cale electronica sa fie autorizata în mod corespunzator.
ARTICOLUL 202
Biroul central si birourile de legatura
(1) În scopul transmiterii si/sau primirii pe cale electronica, în conditiile art. 201, a informatiilor privind acordarea asistentei potrivit prezentului capitol, se înfiinteaza Biroul central în conditiile prevazute prin ordin al ministrului economiei si finantelor.
(2) În scopul aplicarii prevederilor prezentului capitol, la nivelul fiecarei autoritati competente prevazute la art. 181, cu exceptia autoritatilor administratiei publice locale, se înfiinteaza birouri de legatura.
(3) Procedura de realizare a schimbului de informatii dintre autoritatile competente din România se aproba prin ordin comun al ministrului economiei si finantelor, al ministrului agriculturii si dezvoltarii rurale si al ministrului internelor si reformei administrative.
ARTICOLUL 203
Conditii de admitere a cererii de asistenta
Cererea de asistenta poate viza fie o singura creanta, fie mai multe creante, cu conditia ca acestea sa fie în sarcina aceleiasi persoane. Nu se poate formula o cerere de asistenta daca valoarea totala a creantei sau creantelor este mai mica decât echivalentul în lei a 1.500 euro, la cursul de schimb comunicat de Banca Nationala a României din ziua semnarii cererii de recuperare.
ARTICOLUL 204
Instructiuni de aplicare
În aplicarea prezentului capitol, ministrul economiei si finantelor emite instructiuni în conditiile legii.
Adauga la favorite sau la principalele retele de socializare :
Alte articole din categoria ceccar_legislatie_fiscalitate care s-ar putea sa te intereseze :
TITLUL XI - Dispozitii tranzitorii si finale
TITLUL X - Sanctiuni
CAPITOLUL IV - Solutii asupra contestatiei
CAPITOLUL III - Dispozitii procedurale
CAPITOLUL II - Competenta de solutionare a contestatiilor. Decizia de solutionare
CAPITOLUL I - Dreptul la contestatie
TITLUL IX - Solutionarea contestatiilor formulate impotriva actelor administrative fiscale
CAPITOLUL XII - Stingerea creantelor fiscale prin alte modalitati
CAPITOLUL XI - Contestatia la executare silita
CAPITOLUL X - Eliberarea si distribuirea sumelor realizate prin executare silita
|