01 aprilie 2009
- Sectiunea 5 - Administratorul judiciar
Art. 19
(1) Practicienii in insolventa interesati vor depune la dosar o oferta de preluare a pozitiei de administrator judiciar in dosarul respectiv, la care vor anexa dovada calitatii de practician in insolventa si o copie de pe polita de asigurare profesionala. In oferta, practicianul in insolventa interesat va putea arata si disponibilitatea de timp si de resurse umane, precum si experienta generala sau specifica necesare preluarii dosarului si bunei administrari a cazului. In cazul in care nu exista nici o astfel de oferta, judecatorul-sindic va desemna provizoriu, pana la prima adunare a creditorilor, un practician in insolventa ales in mod aleatoriu din Tabloul U.N.P.I.R.
(2) La recomandarea comitetului creditorilor, in cadrul primei sedinte a adunarii creditorilor sau ulterior, creditorii care detin cel putin 50% din valoarea totala a creantelor pot decide desemnarea unui administrator judiciar/lichidator, stabilindu-i si remuneratia. In cazul in care remuneratia se va achita din fondul constituit conform prevederilor art. 4, aceasta va fi stabilita de catre judecatorul-sindic, pe baza criteriilor stabilite prin legea privind profesia de practician in insolventa. Creditorii pot decide sa confirme administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat provizoriu de catre judecatorul-sindic.
(3) Creditorii pot contesta, pe motive de nelegalitate, decizia prevazuta la alin. (2), in termen de 3 zile, la judecatorul-sindic care va solutiona, de urgenta si deodata, toate contestatiile printr-o incheiere prin care va desemna administratorul judiciar/lichidatorul propus de creditori sau, dupa caz, va solicita adunarii creditorilor desemnarea unui alt administrator judiciar/lichidator.
(4) Daca in termenul stabilit la alin. (3) decizia adunarii creditorilor nu este contestata, judecatorul-sindic, prin incheiere, va desemna administratorul judiciar propus de creditori, dispunand totodata incetarea atributiilor administratorului judiciar provizoriu pe care l-a desemnat prin sentinta de deschidere a procedurii.
(5) Administratorul judiciar, persoana fizica sau persoana juridica, inclusiv reprezentantul acesteia, trebuie sa aiba calitatea de practician in insolventa, potrivit legii.
(6) Sunt incompatibile cu calitatea de lichidator (expert in insolventa) urmatoarele categorii de persoane:
a) persoana fizica ce are calitatea de fondator, administrator, cenzor sau reprezentant al unui comerciant, persoana juridica, potrivit art. 6 si 138 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;
b) executorii judecatoresti;
c) persoanele fizice sau juridice avand calitatea de lichidator (expert in insolventa), carora le sunt aplicabile prevederile art. 27 pct. 1-9 din Codul de procedura civila.
(7) In situatiile prevazute la art. 149 din Legea nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, administratorul judiciar/lichidatorul are obligatia de abtinere. In cazul neconformarii, persoana interesata poate initia procedura recuzarii, conform dispozitiilor Codului de procedura civila, care se aplica in mod corespunzator.
(8) Inainte de desemnarea sa, administratorul judiciar trebuie sa faca dovada ca este asigurat pentru raspundere profesionala, prin subscrierea unei polite de asigurare valabile, care sa acopere eventualele prejudicii cauzate in indeplinirea atributiilor sale. Riscul asigurat trebuie sa reprezinte consecinta activitatii administratorului judiciar pe perioada exercitarii calitatii sale.
(9) Este interzis administratorului judiciar, sub sanctiunea revocarii din functie si a repararii eventualelor prejudicii cauzate, sa diminueze, in mod direct sau indirect, valoarea sumei asigurate prin contractul de asigurare.
Art. 20
(1) Principalele atributii ale administratorului judiciar, in cadrul prezentei legi, sunt:
a) examinarea situatiei economice a debitorului si a documentelor depuse conform prevederilor art. 28 si 35 si intocmirea unui raport prin care sa propuna fie intrarea in procedura simplificata, fie continuarea perioadei de observatie in cadrul procedurii generale si supunerea acelui raport judecatorului-sindic, intr-un termen stabilit de acesta, dar care nu va putea depasi 30 de zile de la desemnarea administratorului judiciar;
b) examinarea activitatii debitorului si intocmirea unui raport amanuntit asupra cauzelor si imprejurarilor care au dus la aparitia starii de insolventa, cu mentionarea persoanelor carora le-ar fi imputabila, si asupra existentei premiselor angajarii raspunderii acestora, in conditiile art. 138, precum si asupra posibilitatii reale de reorganizare efectiva a activitatii debitorului ori a motivelor care nu permit reorganizarea si supunerea acelui raport judecatorului-sindic, intr-un termen stabilit de acesta, dar care nu va putea depasi 60 de zile de la desemnarea administratorului judiciar;
c) intocmirea actelor prevazute la art. 28 alin. (1), in cazul in care debitorul nu si-a indeplinit obligatia respectiva inauntrul termenelor legale, precum si verificarea, corectarea si completarea informatiilor cuprinse in actele respective, cand acestea au fost prezentate de debitor;
d) elaborarea planului de reorganizare a activitatii debitorului, in functie de cuprinsul raportului prevazut la lit. a) si in conditiile si termenele prevazute la art. 94;
e) supravegherea operatiunilor de gestionare a patrimoniului debitorului;
f) conducerea integrala, respectiv in parte, a activitatii debitorului, in acest ultim caz cu respectarea precizarilor exprese ale judecatorului-sindic cu privire la atributiile sale si la conditiile de efectuare a platilor din contul averii debitorului;
g) convocarea, prezidarea si asigurarea secretariatului sedintelor adunarii creditorilor sau ale actionarilor, asociatilor ori membrilor debitorului persoana juridica;
h) introducerea de actiuni pentru anularea actelor frauduloase incheiate de debitor in dauna drepturilor creditorilor, precum si a unor transferuri cu caracter patrimonial, a unor operatiuni comerciale incheiate de debitor si a constituirii unor garantii acordate de acesta, susceptibile a prejudicia drepturile creditorilor;
i) sesizarea de urgenta a judecatorului-sindic in cazul in care constata ca nu exista bunuri in averea debitorului ori ca acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative;
j) mentinerea sau denuntarea unor contracte incheiate de debitor;
k) verificarea creantelor si, atunci cand este cazul, formularea de obiectiuni la acestea, precum si intocmirea tabelelor creantelor;
l) incasarea creantelor; urmarirea incasarii creantelor referitoare la bunurile din averea debitorului sau la sumele de bani transferate de catre debitor inainte de deschiderea procedurii; formularea si sustinerea actiunilor in pretentii pentru incasarea creantelor debitorului, pentru aceasta putand angaja avocati;
m) cu conditia confirmarii de catre judecatorul-sindic, incheierea de tranzactii, descarcarea de datorii, descarcarea fidejusorilor, renuntarea la garantii reale;
n) sesizarea judecatorului-sindic in legatura cu orice problema care ar cere o solutionare de catre acesta.
(2) Judecatorul-sindic poate stabili administratorului judiciar, prin incheiere, orice alte atributii in afara celor stabilite la alin. (1), cu exceptia celor prevazute de lege in competenta exclusiva a acestuia.
Art. 21
(1) La fiecare termen de continuare a procedurii, administratorul judiciar va prezenta judecatorului-sindic un raport cuprinzand descrierea modului in care si-a indeplinit atributiile, precum si o justificare a cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente in averea debitorului. Baza de raportare este luna intreaga, raportul putand cuprinde mai multe luni.
(2) Debitorul persoana fizica, administratorul special al debitorului persoana juridica, oricare dintre creditori, precum si orice alta persoana interesata pot face contestatie impotriva masurilor luate de administratorul judiciar.
(3) Contestatia trebuie sa fie inregistrata in termen de 5 zile de la depunerea raportului prevazut la alin. (1).
(4) Judecatorul-sindic va solutiona contestatia, in termen de 10 zile de la inregistrarea ei, in camera de consiliu, cu citarea contestatorului, a administratorului judiciar si a comitetului creditorilor, putand, la cererea contestatorului, sa suspende executarea masurii contestate.
Art. 22
(1) In cazul in care un practician in insolventa desemnat refuza numirea, acesta are obligatia de a notifica instanta, in termen de 5 zile de la comunicarea sentintei de numire. Judecatorul-sindic va sanctiona cu amenda judiciara de la 500 lei (RON) la 1.000 lei (RON) necomunicarea in termen a refuzului, fara motive temeinice. In acest caz sunt aplicabile dispozitiile art. 19. Prevederile prezentului articol sunt aplicabile si in situatia prevazuta la art. 34.
(2) In orice stadiu al procedurii, judecatorul-sindic, din oficiu sau la cererea comitetului creditorilor, il poate inlocui pe administratorul judiciar, prin incheiere motivata, pentru motive temeinice. Incheierea de inlocuire se pronunta in camera de consiliu, de urgenta, cu citarea administratorului judiciar si a comitetului creditorilor.
(3) Judecatorul-sindic va sanctiona administratorul judiciar cu amenda judiciara de la 1.000 lei (RON) la 5.000 lei (RON) in cazul in care acesta, din culpa sau cu rea-credinta, nu isi indeplineste sau indeplineste cu intarziere atributiile prevazute de lege sau stabilite de judecatorul-sindic.
(4) Daca prin fapta prevazuta la alin. (3) administratorul judiciar a cauzat un prejudiciu, judecatorul-sindic va putea, la cererea oricarei parti interesate, sa il oblige pe administratorul judiciar la acoperirea prejudiciului produs.
(5) In cazul amenzilor si al despagubirii prevazute la alin. (1), (3) si, respectiv la alin. (4), urmeaza a se aplica in mod corespunzator dispozitiile art. 1084 si 1085 din Codul de procedura civila.
Art. 23
In vederea indeplinirii atributiilor sale, administratorul judiciar va putea desemna persoane de specialitate. Numirea si nivelul remuneratiilor acestor persoane vor fi supuse aprobarii comitetului creditorilor, cu exceptia cazurilor in care va fi stabilit ca acestea vor fi achitate din fondul constituit conform art. 4.
Adauga la favorite sau la principalele retele de socializare :
Alte articole din categoria legislatie care s-ar putea sa te intereseze :
CAPITOLUL VIII - FORMATUL BILANTULUI CONSOLIDAT SI AL CONTULUI DE PROFIT SI PIERDERE CONSOLIDAT
CAPITOLUL VII - APROBAREA, SEMNAREA SI PUBLICAREA SITUATIILOR FINANCIARE ANUALE CONSOLIDATE
CAPITOLUL VI - AUDITAREA SITUATIILOR FINANCIARE ANUALE CONSOLIDATE
CAPITOLUL V - RAPORTUL CONSOLIDAT AL ADMINISTRATORILOR
CAPITOLUL IV - CONTINUTUL NOTELOR EXPLICATIVE LA SITUATIILE FINANCIARE ANUALE CONSOLIDATE
CAPITOLUL III - INTOCMIREA SITUATIILOR FINANCIARE ANUALE CONSOLIDATE
CAPITOLUL II-CONDITII PENTRU INTOCMIREA SITUATIILOR FINANCIARE ANUALE CONSOLIDATE
REGLEMENTARI CONTABILE conforme cu Directiva a VII-a a Comunitatilor Economice Europene - CAPITOLUL I - ARIA DE APLICABILITATE
CAPITOLUL VII-FUNCTIUNEA CONTURILOR
CAPITOLUL V-TRANSPUNEREA SOLDURILOR CONTURILOR DIN BALANTA DE VERIFICARE LA 31.12.2009 IN NOUL PLAN DE CONTURI GENERAL
|