Nr cont 461. Debitori diversi
Descriere:
Contul 461 "Debitori diversi"
Cu ajutorul acestui cont se tine evidenta debitorilor proveniti din pagube materiale create de terti, alte creante provenind din existenta unor titluri executorii si a altor creante, altele decat entitatile afiliate si entitatile legate prin interese de participare.
Contul 461 "Debitori diversi" este un cont de activ.
In debitul contului 461 "Debitori diversi" se inregistreaza:
- valoarea bunurilor si a productiei in curs de executie, constatate lipsa sau deteriorate, imputate tertilor (758, 4427);
- pretul de vanzare al imobilizarilor corporale si necorporale cedate (758, 4427);
- valoarea imobilizarilor financiare cedate (764);
- valoarea debitelor reactivate (754);
- suma imprumuturilor obtinute prin obligatiunile emise (161);
- dividende de incasat aferente titlurilor imobilizate sau celor pe termen scurt (761, 762);
- valoarea titlurilor de plasament pe termen scurt si a actiunilor proprii pe termen scurt, cedate, precum si diferenta favorabila dintre pretul de cesiune si pretul de achizitie al acestora (501, 506, 508, 764);
- valoarea sumei de incasat din vanzarea actiunilor proprii rascumparate (109, 141);
- valoarea veniturilor inregistrate in avans (472);
- sumele reprezentand avansuri de trezorerie, nedecontate pana la data bilantului (542);
- valoarea despagubirilor si a penalitatilor datorate de terti (758);
- sumele datorate de terti pentru redevente, locatii de gestiune si chirii (706);
- dobanzile datorate de catre debitorii diversi (766);
- diferentele favorabile de curs valutar, aferente creantelor in valuta, cu ocazia evaluarii acestora la inchiderea exercitiului financiar (765);
- diferentele favorabile aferente creantelor cu decontare in functie de cursul unei valute, cu ocazia evaluarii acestora la inchiderea exercitiului financiar (768);
- rezultatul favorabil provenit din corectarea erorilor contabile, constatate in exercitiul financiar curent, aferente exercitiilor financiare precedente (117).
In creditul contului 461 "Debitori diversi" se inregistreaza:
- valoarea debitelor incasate (512, 531);
- valoarea sconturilor acordate debitorilor (667);
- valoarea debitelor scazute din evidenta (654);
- diferentele nefavorabile de curs valutar aferente creantelor in valuta, la decontarea acestora sau la sfarsitul exercitiului (665);
- diferentele nefavorabile aferente creantelor cu decontare in functie de cursul unei valute, cu ocazia decontarii acestora sau la inchiderea exercitiului financiar (668).
Soldul contului reprezinta sumele datorate entitatii de catre debitori.
|