|
 |
 |
Nr cont 442. Taxa pe valoarea adaugata
Descriere:
Contul 442 "Taxa pe valoarea adaugata"
Cu ajutorul acestui cont se tine evidenta decontarilor cu bugetul statului privind taxa pe valoarea adaugata.
Contul 442 "Taxa pe valoarea adaugata" este un cont bifunctional.
Pentru evidentierea distincta a taxei pe valoarea adaugata se utilizeaza urmatoarele conturi sintetice de gradul II:
4423 "TVA de plata"
4424 "TVA de recuperat"
4426 "TVA deductibila"
4427 "TVA colectata"
4428 "TVA neexigibila"
Contul 4423 "Taxa pe valoarea adaugata de plata"
Cu ajutorul acestui cont se tine evidenta taxei pe valoarea adaugata de platit la bugetul statului.
Contul 4423 "Taxa pe valoarea adaugata de plata" este un cont de pasiv.
In creditul contului 4423 "Taxa pe valoarea adaugata de plata" se inregistreaza:
- diferentele rezultate la finele perioadei intre taxa pe valoarea adaugata colectata mai mare si taxa pe valoarea adaugata deductibila (4427).
In debitul contului 4423 "Taxa pe valoarea adaugata de plata" se inregistreaza:
- platile efectuate catre bugetul statului, reprezentand taxa pe valoarea adaugata (512);
- taxa pe valoarea adaugata de recuperat, compensata (4424);
- sume anulate reprezentand taxa pe valoarea adaugata de plata aferenta exercitiului curent (758);
- sume anulate reprezentand taxa pe valoarea adaugata aferenta exercitiilor financiare anterioare (117).
Soldul contului reprezinta taxa pe valoarea adaugata de plata.
Contul 4424 "Taxa pe valoarea adaugata de recuperat"
Cu ajutorul acestui cont se tine evidenta taxei pe valoarea adaugata de recuperat de la bugetul statului.
Contul 4424 "Taxa pe valoarea adaugata de recuperat" este un cont de activ.
In debitul contului 4424 "Taxa pe valoarea adaugata de recuperat" se inregistreaza:
- diferentele rezultate la sfarsitul perioadei intre taxa pe valoarea adaugata deductibila mai mare si taxa pe valoarea adaugata colectata (4426).
In creditul contului 4424 "Taxa pe valoarea adaugata de recuperat" se inregistreaza:
- taxa pe valoarea adaugata incasata de la bugetul statului sau taxa pe valoarea adaugata de recuperat compensata in perioadele urmatoare cu taxa pe valoarea adaugata de plata (512, 4423).
Soldul contului reprezinta taxa pe valoarea adaugata de recuperat de la bugetul statului.
Contul 4426 "Taxa pe valoarea adaugata deductibila"
Cu ajutorul acestui cont se tine evidenta taxei pe valoarea adaugata deductibila, potrivit legii.
Contul 4426 "Taxa pe valoarea adaugata deductibila" este un cont de activ.
In debitul contului 4426 "Taxa pe valoarea adaugata deductibila" se inregistreaza:
- sumele reprezentand taxa pe valoarea adaugata deductibila potrivit legii (401, 404, 451, 453, 512);
- taxa pe valoarea adaugata aferenta avansurilor facturate (401);
- sumele reprezentand taxa pe valoarea adaugata evidentiata anterior ca amanata la plata (4428).
In creditul contului 4426 "Taxa pe valoarea adaugata deductibila" se inregistreaza:
- sumele compensate din taxa pe valoarea adaugata colectata (4427);
- diferentele rezultate la sfarsitul perioadei intre taxa pe valoarea adaugata deductibila mai mare si taxa pe valoarea adaugata colectata (4424);
- prorata din taxa pe valoarea adaugata deductibila devenita nedeductibila (635);
- decontarea taxei pe valoarea adaugata aferenta avansurilor platite (401).
La sfarsitul perioadei, contul nu prezinta sold.
Contul 4427 "Taxa pe valoarea adaugata colectata"
Cu ajutorul acestui cont se tine evidenta taxei pe valoarea adaugata colectata, potrivit legii.
Contul 4427 "Taxa pe valoarea adaugata colectata" este un cont de pasiv.
In creditul contului 4427 "Taxa pe valoarea adaugata colectata" se inregistreaza:
- taxa pe valoarea adaugata colectata aferenta vanzarilor de bunuri, lucrarilor executate si serviciilor prestate (411, 428, 451, 453, 461, 531);
- taxa pe valoarea adaugata aferenta lipsurilor imputate (428, 461);
- taxa pe valoarea adaugata neexigibila devenita exigibila (4428);
- taxa pe valoarea adaugata aferenta bunurilor si serviciilor utilizate pentru consumul propriu sau predate cu titlu gratuit, cea aferenta lipsurilor neimputabile, precum si cea aferenta bunurilor si serviciilor acordate personalului sub forma avantajelor in natura (635);
- taxa pe valoarea adaugata aferenta avansurilor facturate (411).
In debitul contului 4427 "Taxa pe valoarea adaugata colectata" se inregistreaza:
- taxa pe valoarea adaugata deductibila, compensata potrivit legii (4426);
- taxa pe valoarea adaugata de plata, datorata bugetului statului (4423);
- decontarea taxei pe valoarea adaugata aferenta avansurilor incasate (411).
La sfarsitul perioadei, contul nu prezinta sold.
Contul 4428 "Taxa pe valoarea adaugata neexigibila"
In acest cont se evidentiaza, potrivit legii, taxa pe valoarea adaugata neexigibila.
Soldul contului reprezinta taxa pe valoarea adaugata neexigibila.
|
|
 |
 |
|
|
 |
Aboneaza-ma la newsletter
|
|