data - Minifotbalul romanesc si-a desemnat campionii

Organizat in perioada 01-03 iulie 2011, Turneul Final al Campionatul National de Minifotbal-JOMA, editia a V-a, sub egida Federatiei de Minifotbal din Romania, si-a desemnat in urma unui real maraton minifotbalistic campionii editiei 2010-2011.


Echipa Consiliului Judetean Buzau a reusit sa incheie hegemonia ieseana in minifotbalul romanesc. Dupa o finala viu disputata, in care buzoienii au dovedit inca o data excelente calitati tehnice si de coeziune, Consiliul Judetean a reusit sa treaca de campioana en-titre, Magic Difpress Iasi cu scorul de 2-1, dupa executarea loviturilor de departajare. In timpul regulamentar de joc, scorul a fost deschis de buzoieni prin Romeo Stan, iesenii reusind, ca de fiecare data in ultimele trei finale nationale pe care le-au disputat si castigat, sa egaleze in ultimul minut de joc. De data aceasta, Magicianul care a reusit sa readuca sperantele in inimile moldovenilor s-a numit Narcis Catarama.


Zeita Fortuna nu a mai stat, insa, alaturi de Magic atunci cand s-au executat loviturile de departajare. Daca Dukadam a aparat patru penalty-uri la Sevilla, Ionut Popa, portarul buzoienilor, a aparat toate cele trei lovituri de departajare, castigand astfel pentru echipa sa cel mai ravnit trofeu din minifotbalul romanesc, dupa ce in 2007 aceeasi echipa juca finala pe care o pierdea insa in fata celor de la Macrogroup Zalau. Medaliile de bronz au mers la Railex Suceava care s-a impus in fata campioanei Iasiului din aceasta editie de campionat, Terramold. Locul ocupat de Railex Suceava este cu atat mai important cu cat se afla la prima participare la nivel national. Una dintre favoritele acestei editii de campionat, echipa gazda, Mav Glissando Timisoara a trebuit sa se declare invinsa chiar in fata a peste cinci sute de spectatori in meciul din sferturile de finala jucat impotriva chiar a campioanei acestei editii, Consiliul Judetean Buzau.


Turneul final s-a bucurat si de interes din afara tarii noastre. Pe toata durata competitiei s-au aflat la Timisoara la invitatia Federatiei de Minifotbal din Romania si reprezentantii federatiilor de minifotbal din Cehia, Filip Juda, si respectiv din Slovacia, Josef Vaclav, carora li s-a confirmat inca o data nivelul ridicat al acestui sport in Romania, dupa ce in urma cu mai putin de 1 an, echipa nationala de minifotbal a Romaniei castiga la Bratislava titlul de campioana europeana.


"Minifotbalul se afla pe un trend ascendent, atat prin prisma rezultatelor inregistrate, cat si a nivelului jucatorilor de minifotbal care au reprezentat campionatele locale, dar si a numarului impresionant de spectatori care au luat parte alaturi de noi in aceste zile pline de minifotbal. Cat despre aceasta editie de campionat national pot sa exprim un punct de vedere comun al intregii conduceri a Federatiei, si anume ca a fost cel mai ridicat nivel din ultimii 5 ani. In toamna acestui an vom demara campionate locale de minifotbal in alte 6-7 judete ale tarii, dorind sa oferim astfel posibilitatea cat mai multor amatori de minifotbal sa ia parte la aceste competitii si sa traiasca la intensitate maxima placerea de a juca in propria lor competitie", ne-a declarat Razvan Burleanu, presedintele Federatiei de Minifotbal din Romania.


In toamna acestui an forul minifotbalistic din Romania pregateste organizarea primei editii a Supercupei Romaniei la Minifotbal, eveniment care va aduce fata in fata castigatoarea din acest an a Cupei Romaniei la Minifotbal, AS WMT Giroc Timisoara, si proaspata campioana nationala, Consiliul Judetean Buzau. Pe langa acest nou eveniment, mult asteptat, al minifotbalului, presedintele Razvan Burleanu ne-a declarat ca doreste tot in toamna acestui an ca Romania sa fie gazda Campionatului European de Minifotbal, decizie pe care o vom cunoaste chiar in aceasta vara.


Turneul Final al Campionatului de Minifotbal a avut loc in perioada 01 - 03 iulie, la Timisoara si a adus la start 24 de echipe campioane din 36 de campionate de minifotbal desfasurate la nivel local sub egida Federatiei de Minifotbal din Romania: Lin & Ema Alba Iulia, Nationala Artistilor Bucuresti, Grafit Soccer Invest Bacau, FC Amicii Baia Mare, Vulturii Bistrita, S.S. Becko Brasov, Consiliul Judetean Buzau, Radical Craiova, Avantaje II Deva, Atletico Abcoz Galati, Galacticii Hunedoara, Magic Difpress Iasi, Terramold Iasi, Expo Granit Medias, Ekatrust Ploiesti, Oz Er Golden Roman, Ros Albastrii Satu Mare, Cariocas Sibiu, Railex Suceava, Pandurii Targu Mures, Sport Klub Targoviste, Mav Glissando Timisoara, Marix Tulcea si Autoland Hosu Zalau.


 


Pentru mai multe informatii nu ezitati sa ne contactati:


E-mail: [email protected] , tel.: 0723.16.50.32 sau 0741.799.932


(Razvan Burleanu, Presedinte - Federatia de Minifotbal din Romania)


 



Adauga la favorite sau la principalele retele de socializare :

Alte articole din categoria noutati care s-ar putea sa te intereseze :
data Economie mondiala - CE: Grecia trebuie sa adopte masuri de austeritate de inca 5,5% din PIB in urmatorii doi ani
data Economie mondiala - Spania accepta reducerile suplimentare de cheltuieli cerute de UE pentru reducerea deficitului
data Jeff Bridges scrie un ghid de consiliere spirituala, The Dude and the Zen Master
data Bercea Mondial, condamnat la doi ani de inchisoare in dosarul de evaziune fiscala
data Fratii Awdi sunt acuzati de delapidarea CFR Mesagerie cu peste 1 milion de euro
data De ce Guvernul NU POATE REINTREGI salariile bugetarilor DECAT DACA INCALCA LEGEA
data Fed: Tensiunile de pe pietele financiare s-au atenuat. Economia SUA creste moderat
data Actiunile europene au inchis la maximul ultimelor sapte luni si jumatate
data Mafia retetelor la Constanta, jaf de zeci de milioane de euro